Despre mine

Fotografia mea
"Eu sunt un monstru pentru voi, urzind un dor de vremuri noi." Aş vrea să fiu un cetăţean normal într-o ţară normală. Se pare că am greşit ţara...

luni, 30 ianuarie 2012

Adrian Năstase "condamnat"

          Adrian Năstase condamnat la 2 ani de închisoare. 
          Aceste rânduri sigur nu ar fi existat dacă sentinţa ar fi fost "cu suspendare" şi dacă ÎCCJ nu ar fi achitat-o, tot astăzi,  pe Roberta Anastase,  pentru furtul de la Legea pensiilor


      
         Nu l-am votat pe Adrian Năstase în 2004. Am declarat şi public. L-am votat pe Traian Băsescu. Credeam în schimbare. Mai bine zis mi-o doream. Dar nu numai schimbarea persoanelor. Am crezut, cu naivitate (ca să nu-i spun prostie) că trebuie să dau o şansă "dreptăţii şi adevărului". Numai că am avut parte de "dreptatea leului".    

          Nu ştiu dosarul. Dar ştiu că un judecător trebuie să judece conform legii. Atât.
          Am pledat împotriva răspunderii judecătorilor. Am ales această cale, cu gândul la cei câţiva judecători care, în pofida tuturor presiunilor, şi-au înţeles menirea. Şi unul singur dacă există, acesta trebuie apărat.
          Dar, în România, un proces (oricare) a ajuns să semene cu un joc de-a "alba-neagra". Nici măcar o loterie nu mai este.
          Prin urmare, daca instanţa de recurs va constata că fapta nu există, aceasta judecând tot conform legii, cei doi judecători trebuie să răspundă cel puţin pentru neglijenţă gravă în serviciu.
          Pentru că legea este una şi aceeaşi şi pentru completul de la fond şi pentru cel din recurs.

PS
          Dacă Ceauşescu ar fi înţeles importanţa crucială a independenţei justiţiei, sigur nu ar fi murit împuşcat, ca un câine. Ar fi avut parte de un adevărat şi corect proces.
         Culmea este că politicienii care conduc azi destinele României nu au învăţat nimic din această lecţie.
         Iar viaţa este un cămătar crud. Pentru fiecare greşeală ia o dobândă enormă.

3 comentarii:

  1. Doamna, aveti dreptate, nimic nu este normal in Romania.Dar stati linistita, nu veti vedea nici un mahar de partid INDIFERENT DE PARTID, NICI ACUMA NICI MAI TARZIU ca va face puscarie. Procesele astea sunt praf in ochii gugustrutilor. Nastase va scapa cu cel mult pedeapsa cu suspendare. Nici macar drepturile de a alege si de a fi ales nu i se pot lua, pentru ca oricum ar castiga la CEDO.Pe timpul instrumentarii cazului s-au comis abuzuri de care el va profita si va iesi basma curata cel putin prin viciu de procedura. Au avut grija sa "greseasca" suficeint de mult ca sa ii de sansa la recurs. Parte aproasta insa este ca plata si dobanda o platim noi. Din banii nostri sunt platiti si judecatorii care dau sentinte comandate, si tot din banii nostri se platesc si daunele stabilite de judecatori.Ca sa nu mai vorbim de prosteala de care avem parte de 23 de ani incoace .

    RăspundețiȘtergere
  2. Voi treceți prin dificultăți financiare sau dacă vă aflați într-un dezastru financiar și aveți nevoie de fonduri pentru a vă începe propria afacere sau aveți nevoie de împrumut pentru a vă rezolva datoriile sau pentru a vă plăti facturile, pentru a începe o afacere frumoasă sau pentru a vă greu să obțineți împrumut de capital de la băncile locale, contactați prin: E-mail: fastreliablefirm@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Comentariul meu: